Fuego de 1 iunie: Sunt un copil mare

Fuego de 1 iunie: Sunt un copil mare

De Ziua Copilului, mai toți artiștii scot de la naftalină pozele din copilărie pentru a stârni simpatia fanilor. Unii dintre ei sunt de nerecunoscut. Nu este și cazul lui Paul Surugiu-Fuego care nu s-a schimbat foarte tare din perioada anilor în care făcea numai năzbâtii. Chipul lui a rămas același, doar pe alocuri a căpătat câteva riduri și ceva fire albe prin păr. Cert este faptul că artistul se simte încă un copil mare, cu numeroase vise, cu inocență în gând și cu bucuria de a face o mulțime de lucruri care-i să-i păstreze sufletul tânăr.

Cum în ziua aceasta ne gândim și la părinți, Paul Surugiu ține să-i mulțumească și mamei sale pentru ceea ce este, căci ea i-a pus dorința și i-a păstrat vie flacăra pasiunii pentru muzică în copilărie, muncind pentru speranțele sale și pentru țelul de a ajunge artist. Iată mai jos mesajul său emoționat cu privire la Ziua Copilului, precum și câteva poze din perioada în care, spune el, nu era obraznic, în schimb făcea boacăne de ținut minte și-i înnebunea pe toți cu cântecele sale și cu dorința de a da diverse reprezentații artistice:

Mă simt un copil mare și-mi place asta enorm! N-aș schimba nici o clipă nimic din sentimentul acesta și cred cu ardoare că anii aceia păstrează în ei un farmec pe care nimeni nu-l va putea răpi vreodată! Mai mult sau mai puțin fericite, copilăriile noastre nu sunt doar inocență, obrăznicii și alte reclamații pe la ușile părinților, sunt perioadele în care ne-am format și în care am devenit ce suntem azi.

Farmecul acelor ani mi-a fost mereu alături și știu că nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să fiu mare sau nu, în schimb știu sigur că-mi pot păstra sufletul intact, cu amintiri de neuitat din copilăria plină de frumuseți pe care-am avut-o! Eram destul de energic, făceam năzbâtii, n-aveam stare, îmi doream să cânt și o și făceam, spre disperarea tuturor vecinilor, care la un moment dat se plictisiseră de cântecele mele! Rămâneți copii dragilor și iubiți-vă părinții, atât timp cât îi mai aveți lângă voi, pentru că lor le datorăm ceea ce suntem azi!”, declară Paul Surugiu.

COMMENTS

  • Lacra D.

    „Artistul e COPILUL lumii, îşi joacă rolul zi de zi…”
    FUEGO este un COPIL al lumii, un COPIL al muzicii, cea care l-a format şi care i-a dat nuanţele pe care în prezent, publicul său le poate vedea. Drumul nu i-a fost uşor, dar prin determinare, pasiune, noroc şi muncă a reuşit să devină ceea ce putem defini astăzi – un ARTIST complet.
    La mulți ani, etern COPIL al muzicii!

  • Dana

    Paul Surugiu-Fuego e artistul cu sufletul vesnic de copil!E acel copil frumos la chip si suflet care aduce bucurie tuturor prin muzica sa, prin toate gesturile care le face prin proiectul sau ART BY FUEGO si prin tot ceea ce ofera celor din jurul sau…La multi ani tuturor copiilor si noua, celor care inca ne mai simtim copii!”Copilăria durează toată viaţa. Ea se întoarce mereu pentru a însufleţi secţiuni mari ale vieţii de adult. Poeţii ne vor ajuta să găsim copilaria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit.” – Gaston Bachelard

  • CAPATU CARMEN

    Copilul dragalas si inocent Paul Ciprian Surugiu se regaseste si in chipul si sufletul celui care astazi a devenit marele artist FUEGO.

  • Cristina P.

    Paul Surugiu – Fuego este un „copil” frumos la chip și suflet și cu multa înțelepciune. El ne aduce numai bucurii, ne face ziua mai frumoasa…

  • Paul este artistul vesnic tanar, un copil mare cu glas deosebit pe care il iubeste o tara intreaga!

Lasă un răspuns