Fuego pregătește turneul național „Zăpezile de altădată”

Fuego pregătește turneul național „Zăpezile de altădată”

În fiecare iarnă, Fuego oferă publicului spectacole încărcate de emoția și magia sărbătorilor de iarnă. Tradiția va continua și în acest an și Asociația „Alternative culturale” Iași prezintă turneul național „Zăpezile de altădată”, susținut de Paul Surugiu – Fuego. Turneul va poposi în 20 de orașe și vine în întâmpinarea spectatorilor cu numeroase premiere. Anul acesta, Paul Surugiu vrea să propună altceva publicului său. Sigur că nu vor lipsi colindele celebre, bradul împodobit și piesele noi, dar acum Fuego va realiza o atmosferă intimă, un remember al anilor copilăriei, în care iernile aveau farmec și toate cele din jur miroseau a cetină de brad, mandarine, mere și scoțișoară. O iarnă de cândva, cu toată starea ei și cu melodii pe care cu siguranță le iubiți oferă Paul Surugiu anul acesta în care sărbătorește 10 ani de când realizează turnee naționale de colinde în fiecare decembrie!

Alături de band-ul său, Paul va da naștere unei lumi de poveste, minimaliste, din care vor face parte elemente inedite, pasiuni speciale dar și emoții pe care nu credeai că le vei mai trăi vreodată. Cu nostalgie, Crăciunul de anul acesta va fi muzical, magic, împreună cu muzica artistului ce știe, cu sensibilitate, mesaje puternice și căldură, să impresioneze publicul său. Zăpezile de altădată este cumva o reîntoarcere la frumos, la acasă, la copilărie și la toate bucuriile acelea simple care ne fac zilele mai frumoase și sărbătorile de iarnă mai depline. „Cu siguranță vă e dor de zăpezile de altădată, de iernile în care nu vremea era importantă, ci fericirea noastră, aroma de cozonaci, de portocale și gutui, de măr și scorțișoară. Dragii mei, anul acesta, tradiția de sărbători continuă cu un turneu de suflet, cald, romantic și vesel, în care, cu nostalgie, primim Crăciunul, cea mai frumoasă și deplină sărbătoare în viziunea mea. Împodobim și brazi, cântăm colindele arhicunoscute, ne aducem aminte de cândva, iar eu vă ofer surprize care să vă facă să uitați, pentru câteva ore, de tot și toate! Firesc că, așa cum v-am obișnuit, band-ul meu va fi alături, în atmosfera unei lumi speciale. Ei bine, acum devenim mult mai intimi. Restrângem spațiul, iar concertul nostru va fi bazat pe căldură, emoție și sensibilitate. Decorul va fi primitor, iar momentele de pe scenă te vor purta în mai multe stări! Vă aștept cu drag!”, a declarat Fuego.

afis-zapezile-de-altadata

În continuare, vă prezentăm datele si locațiile în care artistul va poposi, urmând ca orice modificari ulterioare cu privire la dată sau oră să fie anunțate din timp.

6 decembrie – ADJUD, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ TUDOR VORNICU
7 decembrie – BACĂU, ORA 19.00, ATENEUL POPULAR
8 decembrie – PANCIU, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ
9 decembrie – HÂRLĂU, ORA 17.00, FABRICA DEJIDA (INFORMAȚII ȘI REZERVĂRI LA 0744578255)
9 decembrie – ROMAN, ORA 20.00, RESTAURANT ROYAL (INFORMAȚII ȘI REZERVĂRI LA 0730039354)
10 decembrie – BOTOȘANI, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR
11 decembrie – IAȘI, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR
12 decembrie – SUCEAVA, ORA 19.00, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR
13 decembrie – BÂRLAD, ORA 19.00, TEATRUL VICTOR ION POPA
14 decembrie – HUȘI, ORA 19.00, SALON MĂRIUCA (INFORMAȚII ȘI REZERVĂRI LA 07235481963)
15 decembrie – FOCȘANI, ORA 19.00, ATENEUL MAIOR GHEORGHE PASTIA
16 decembrie – GALAȚI, ORA 19.30, TEATRUL MUZICAL NAE LEONORD
17 decembrie – SNAGOV, ORA 18.00, CASA DE CULTURĂ GHERMĂNEȘTI
17 decembrie – RESTAURANT VATRA NEAMULUI, BALOTEȘTI, ORA 20.00, REZERVĂRI LA 0725517555
18 decembrie – CONSTANȚA, ORA 20.00, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR
19 decembrie – SLOBOZIA, ORA 19.00, CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ, FOSTUL CINEMA GALAX
20 decembrie – BUCUREȘTI , ORA 17.00 și ORA 19.30, TEATRUL DE REVISTĂ CONSTANTIN TĂNASE
21 decembrie – BRAȘOV, ORA 19.00, SALA PATRIA
22 decembrie – BUZĂU, ORA 19.00, TEATRUL GEORGE CIPRIAN
23 decembrie – PLOIEȘTI , ORA 19.00 ( LOCAȚIA VA FI ANUNȚATĂ ZILELE URMĂTOARE )

Biletele pot fi procurate de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol. Informații aflați sunând la numărul de telefon: 0746.774.204.

Pentru detalii suplimentare puteți accesa următoarele site-uri:www.fuegofuego.ro www.artbyfuego.ro, fuegoromaniafanclub.blogspot.com,www.fanclubfuegoromania.com. Pe Fuego îl puteți găsi și pe facebook la Paul Surugiu Fuego Official, pe Art by Fuego și pe Familia Favorit.

Lasă un răspuns