Loud Music Entertainment asigură o super scenă pentru concertul Kings of Leon din București!

Loud Music Entertainment asigură o super scenă pentru concertul Kings of Leon din București!

Concertul Kings Of Leon programat pentru 17 iunie la Arena Națională din București se anunță incendiar, fie că ne raportam la repertoriul trupei celebre în toată lumea, fie că judecam după pregătirile din jurul evenimentului.  

Loud Music Entertainment, unul dintre cei mai importanți jucători din piața echipamentelor scenotehnice profesionale, va furniza pentru acest concert scena Megaforce TVG I, o piesă de top din categoria sa. De altfel, aceasta este singura de felul sau din Europa de Est. 

Scena achiziționată de Loud Music Entertainment și livrata pentru concertul Kings of Leon a fost adusă direct din Germania, fiind necesare 10 tiruri pentru transportul său. Aceasta este construită din metal și asigură rezistentă la greutăți de 5 ori mai mari decât scenele convenționale din aluminiu. 

Piesa este adecvată festivalurilor și concertelor de amploare și va fi pusă la dispoziție pentru o serie de evenimente foarte mari din Europa de Est de către Loud Music Entertainment, membru în Megaforce Network.

Alături de Kings of Leon, artiști de renume ca Robbie Williams, Madonna, Rihanna etc. folosesc în turneele lor structuri similare tocmai pentru că este o platformă sigură și specifică pentru un spectacol de proporții memorabile. 

Lasă un răspuns