NICO, schimbare radicală de look în noul clip!

NICO s-a transformat total pentru noul videoclip. Are o nouă culoare la păr, și-a schimbat stilul vestimentar și a filmat în mijlocul unui foc. Toată acțiunea s-a desfășurat în cadrul filmării noului videoclip pentru piesa „Oare cine?”.
O baladă de dragoste revelatoare, piesa „Oare cine?” este compusă de către soțul artistei, Laurențiu Matei, pe versurile lui Ovidiu Iordache. Pentru videoclip, NICO a colaborat cu regizorul Silviu Mîndroc și a filmat pe parcursul unei zile, la studiourile din Buftea.

Într-un decor de poveste, NICO a apelat la câteva trucuri stilistice și pe lângă noua culoare a părului, artista are și o ținută dramatică, inspirata de filmele și cultura western, cu accente dramatice, în concordanță cu studioul în care a filmat.

„Oare cine?” face parte dintr-o serie de melodii de dragoste pe care NICO le-a lansat anul acesta. A început în februarie cu „Suflet pereche”, a continuat cu „Nebuni îndrăgostiți”, iar toamna o aduce romantică și melancolică în „Oare cine?”.

NICO îmbină cu succes cariera muzicală cu scena teatrului și a spectacolelor. Printre reprezentațiile de la teatru, artista pregătește multe surprize muzicale.

Lasă un răspuns