Radhu, sărbători exotice în Cancun!

Radhu, sărbători exotice în Cancun!

Singurul cântăreț de cumbia din țara noastră, devenit celebru în Mexic a petrecut Crăciunul într-una dintre cele mai exotice destinații turistice ale lumii: Cancun.

Radhu nu a ratat nici cele mai importante obiective turistice. El a vizitat fosta cetate maya de la Chichen-Itza, construită în anul 800 d.H., considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Principala structură din Chichen Itza este Castillo, o piramidă cu baza pătrată și un templu în varf. Ea constituie centrul cetății și reprezentă „locul de lângă rai, unde sălășluiau zeii. Piramida a fost construită în așa fel încât, în timpul echinocțiilor, la apus, soarele arunca o umbră semănând perfect cu cea a unui șarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale construcției. Șarpele acesta este reprezentarea alegorică a zeului Kukulcan – la mayași sau Quetzalcoatl – la azteci, asimilat ulterior de populațiile Americii Latine lui Iisus Hristos.

Cancun este un loc exotic unde am admirat pe lângă superbele plaje, flora și fauna tipică regiunii tropicale. Aici se află şi un site arheologic, se poate face snorkeling în râuri subterane, se pot admira fluturi într-un pavilion special amenajat, dar și o seră cu orhidee, sau puteți înota cu delfini captivi. În perla din Yucatan, există unele dintre cele mai spectaculoase acvarii din lume. O altă atracție este Interactive Aquarium Cancun unde turist fiind poți înota cu delfinii sau vă puteți întâlni cu rechini, iar Xel Ha este cel mai mare acvariu natural din lume. Chiar și Coral Reef Aquarium, impresionează prin gama largă de specii unice. Dacă vă propuneți să vizitați Cancun, nu trebuie să rataţi parcul natural Xcaret, cu peșteri, plaje şi savane. Aici puteţi face snorkeling, iar seara să asistaţi la spectacole în aer liber, cu reprezentații artistice despre istoria poporului mexican. Eu am fost impresionat de tot ce am descoperit în această destinație, de la peisaje la cultura și căldura localnicilor”, ne-a mărturisit artistul.

În prezent, Radhu se pregătește pentru filmarea unui videoclip, și de participarea la un eveniment alături de vedete importante din industria latino (Dulce Maria,ex. RBD, Laura Zapata,David Zepeda,Niurka Marcos ,Aleida Nunoz) în capitala Mexicului.

Lasă un răspuns