Personal training la distanță sau cum să ajungi în cea mai bună formă!

Personal training la distanță sau cum să ajungi în cea mai bună formă!

Indiferent de forma de sport pentru care optăm, acesta trebuie să facă parte din programul nostru zilnic. De cele mai multe ori însă, stresul, oboseala și programul încărcat își spun cuvântul și sfârșim prin a renunța la a mai face mișcare. În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre o nouă formă de antrenament, respectiv antrenamentul la distanță. Dani Grigore, Health Coach & Personal Trainer ne oferă informații despre ce presupune noul tip de antrenament, cum decurge o ședință și mai ales cât de repede se obțin rezultatele mult visate.

Ce presupune să lucrezi cu un antrenor personal la distanță?

Colaborarea la distanță cu un personal trainer trebuie să fie cel puțin la fel de benefică pentru client cum este colaborarea 1 la 1 în sala de fitness. Pe lângă acest aspect există un set de reguli de care clientul trebuie să țină cont, altfel relația trainer – client va fi o pierdere de timp și o pierdere de bani, iar ambele părți vor avea de suferit în timp. Trebuie să ținem cont că la mijloc este sănătatea unei persoane. Din punctul meu de vedere și prin prisma serviciilor mele, această colaborare trebuie să aibă în structura sa, tot ce clientul are nevoie pentru a ajunge în forma dorită.


Cum te poate ajuta un antrenor personal la distanță?

Nu ai de unde să știi cum te poate ajuta până nu pui stop vechiului stil de viață și să începi un nou stil de viață cu ajutorul lui. Banii pe care îi plătești sunt o investiție pentru o viață mai bună, mai frumoasă, mai sănătoasă. Dacă un membru al familiei își schimbă stilul de viață cu ajutorul „colaborării la distanță”, cel puțin un alt membru al familiei va face aceeași mișcare pe tabla de șah a vieții.

Cum decurge o ședință?

Aici am vrut să ajung! Ei bine, nu totul se rezumă la o ședință, fiecare detaliu din luna respectivă construiește această colaborare. Detaliile trebuie să completeze golul pe care colaborarea 1 la 1 în sală, nu o are. Chiar și un „Bună dimineața!” spus la momentul potrivit poate mișca și cel mai sedentar client. Personalitatea omului din spatele trainerului contează mai mult decât 2 kilometri alergați în plus la sfârșitul fiecărui antrenament.

Câte ședințe sunt necesare și pe ce perioadă de timp?

Este cel mai des întâlnită întrebare pe care clienții mi-o adresează când apelează la serviciile mele de personal trainer. Nu există un numar fix de ședinte și o perioada prestabilită pentru a atinge targetul sau pentru a schimba viața haotică (cel puțin în colaborarea cu mine). Spre exemplu, eu încerc să schimb viața clientului, nu doar să slăbească 10 kilograme pentru cel mai frumos eveniment din viața lui. 

Cum știu că execut corect exercițiile?

Depinde de colaborări și de serviciul pe care trainerul ți-l livrează. Eu am modalitatea mea și chiar funcționează. 

În afară de exerciții primești și un plan alimentar?

În colaborarea cu mine clientul primește orice are nevoie ca să ajungă în forma dorită, dar să nu se aștepte ca eu să fac totul, în timp ce el se uită la televizor. Implicarea trebuie să fie egală, iar rezultatele vor fi cele pe care le dorește. Aș vrea să adaug câteva cuvinte care au fost de folos pentru o parte din clienții mei. Cu cât întarziați să vă schimbați stilul de viață, cu atât mai mult corpul vostru va avea de suferit, iar banii pe care îi câștigați, oricât de mulți ar fi, nu pot cumpăra sănătatea și timpul petrecut departe de familie. Echilibrul este greu de găsit, poate nu vom avea ocazia să îl avem, dar trebuie să încercăm, altfel vom avea de suferit într-un viitor apropiat. Din punctul meu de vedere, sănătatea trebuie să fie pe primul loc, familia pe locul al doilea, iar jobul pe ultimul loc. Am întâlnit oameni care nu aveau venituri mari pe lună, dar erau fericiți, relaxați și am întâlnit persoane care câștigau foarte mulți bani, dar erau bolnavi, nefericiți și stresați. 

Despre Dani Grigore

Dani Grigore este Health Coach & Personal Trainer cu o experiență de peste 7 ani. De-a lungul carierei a consiliat și antrenat peste 1000 de clienți. Pasiunea pentru fitness a început la vârsta de 20 de ani, în urma unui accident de motocicletă, mai precis, ca o formă de recuperare. De atunci sportul face parte din viața lui. A renunțat la o bursa de studii în Marea Britanie după doi ani, pentru a se dedica complet sportului și a deveni antrenor personal. Este promotor al stilului de viață sănătos combinat cu sport și muncă susținută.

Lasă un răspuns